Un băieţel, pe care-l cheamă Eugen, dar care e cunoscut drept Pericol, din motive lesne de înţeles, caută să câştige o excursie la mare, în care să nu fie însoţit de părinţi.
„Eu nu sunt oricine. Eu sunt Pericol! Am o reputaţie de apărat, nu pot fi văzut cu fete la film, cu piticanii enervante şi mai ştiu eu ce alte prostii de-astea…”
Pentru asta, trebuie să participe la un concurs şcolar. Îşi caută prieteni cu care să intre în echipă şi se vede nevoit să colaboreze cu personalităţi diferite. El, şeful, înţelege că n-are cum să câştige de unul singur, ci că trebuie să se bazeze pe alţii. Apoi, i se cer tot felul de compuneri, iar doamna El Zorab îi impune diverse teme, care-i solicită imaginaţia. De asemenea, este inclus şi într-un cerc de zoologie sau ceva de genul acesta (oare există şi în realitatea educaţională din România ceva asemănător?). Pe scurt, un băiat solicitat. Dar asta nu este o problemă pentru Pericol, care-şi arată cu adevărat temperamentul când pleacă într-o excursie aventuroasă cu părinţii şi cu un prieten, la munte.
Pericol corespunde, probabil, tiparului actual de băiat pe la 9-10 ani. Îi plac foarte tare jocurile pe tabletă şi nu prea-i înţelege pe părinţi mai ales când i se cer lucruri pe care părinţii înşişi nu le respectă (să nu bea cola, să nu traverseze decât pe verde etc.). E într-o relaţie de love-hate cu fratele lui mai mare şi e la vârsta la care i se aprind pentru prima dată călcâiele pentru colegele de la şcoală. Cumva, el le împacă pe toate astea şi se afirmă ca un copil care ştie ce vrea şi care face tot ce poate pentru a-şi atinge scopurile (inclusiv să aibă grijă de câinele rău al cuiva). Pericol e în multe cazuri un fel de Paddington, energic, dar neîndemânatic, încăpăţânat şi mereu amuzant, indiferent de situaţie.
