Răspuns:
Doru le-a promis o fotografie copiilor.
Baruțu își dă urechea dreaptă la curățat.
Baruțu se transformă în victimă.
Baruțu are un cucui.
Mițura are o anumită atitudine în fața aparatului de fotografiat.
"O ședință de fotografie" din Cartea cu jucării
Tânărul nostru prieten Doru a făgăduit copiilor să-i fotografieze. În dimineața dumincii hotărâte, spălatul a mers repede, ștergerea urechilor cu tamponul de vată nu a dat loc la jalea obișnuită, suflarea nasului și „gahgaha“ cu apă caldă, iuțită cu două picături de mentă, s-au petrecut fără incidente. Din obiceiul lui de a-și primi rândul la coadă, subt pretext că e „ocupat", Baruțu a mai reținut pentru duminica fotografiei nazurile preferințelor și întâietăților strict personale. Luându-i urechea dreaptă la curățat, el s-a încăpățânat să și-o dea pe stânga, și nasul a trebuit lăsat la urmă. Era un fel de a-și demonstra voința, ceea ce-i atrase o răstire, un ordin și o păruială. Păruiala se practică, la domiciliul lui Baruțu, cu două degete, cum am mai spus, arătătorul și vecinul lui cel gros, între care sunt prinse, într-un gest culegător de flori, trei-patru fire de păr și zmucite din loc.
Zmucirea e ușoară, dar zbieratul e monstruos. În zilele când caută gâlceavă, Baruțu așteaptă cu nerăbdare să urle, și are nevoie de un pretext, pe care îl provoacă, ostentativ, dintr-o trebuință adâncă de a se transforma în victimă pedepsită pe nedrept.
Așa, el confundă cu bună-știință piciorul drept cu stângul și cere să i se puie pantofii pe dos, refuzând să primească pantoful stâng în piciorul stâng: în ambele împrejurări rezultatul este câștigat. Baruțu urlă și dacă-i pui picioarele pe podină întoarse, și urlă și dacă l-ai încălțat după picior.
Baruțu se poate ciocni cu capul de păreți și uși de zeci de ori fără să crâcnească; nărăvaș, el ar vrea să râdă, ca de un lucru de nimic, și izbutește să râdă. În concepția lui intră orgoliul că nu trebuie să se frece la cucui. Însă, răzbit câteodată, trece în camera de alături, unde este surprins că geme și oftează, măsurându-și cu pipăitul zgârciul rotund ce s-a ivit în păr. Dacă l-ai văzut în această situație de om dureros, Baruțu numaidecât a și început să urle, jumătate sau pe trei sferturi, de durere, și un sfert din sentimentul rușinii că s-a dat pe față.
— V-ați vexat, domnule Baruțu? îl întreabă cineva. Vă cam ustură cucuiul. Vezi, dacă facem nebunii?
Şi atunci îi trece, ca să arate nu numai că nu l-a usturat, dar că i-ar fi făcut, dimpotrivă, foarte multă plăcere.
Dinaintea aparatului fotografic, Mițura a și luat atitudinea care îi spune instinctul că-i stă mai bine. Dar până să se orienteze obiectivul exact și pănă să se aprecieze, printr-un resort cu bășica de cauciuc, durata secundei, ea obosește, și atitudinea ei, corectată de o somnolență a ochilor, fixați pe monoclul fotografic, se destramă în clipa când este „gata!“ Baruțu s-a uitat un timp la aparat și a început să se joace cu buzele de-a bmm-bu-ru-ru, brim-bi-ri-ri, brom-bo-ro-ro. Comanda: „gata!" îl găsește întors cu spatele la fotograf.
— Uită-te la domnu Doru, Baruțu...
— Mițu! uită-te ici în colț...
— Mai la stânga nițeluș, îl roagă domnul Doru, și el scoate piciorul în afară.
— Ţine, mă, picioarele lipite!
Baruțu își suge burta, crezând că mișcarea pântecului concordă cu a picioarelor, ca la maimuțoiul lui roșu, care, strâns de mijloc, bate din tipsii.
— Dacă nu stați frumos, o să ieșiți pociți. Băgați de seamă! Acum! Bun! Bine!
După developarea clișeului, ne-am găsit în fața unei scene pe care nu am avut timpul să o prevenim. Mițu a înșfăcat urechea lui Baruțu, și Baruțu se zbate ca un ied prins de un corn și se apără cu copitele, pe dedesubt.
— El a dat întâi cu piciorul! afirmă Mițu.
— Ea m-a apucat întâi de uheche! afirmă Baruțu.
Şi ca să se încheie o serie de tragice evenimente, măicuța și tătuțu și-au luat fiecare copilul lui, pe care-l roade și ciugulește fiecare, în vreme ce Mițu râde în hohote, și Baruțu a leșinat de râs...