Un scâncet scârțâitor: portița. Bunicul îl privi lung, oftând: ,,Pleci mâine, măi băiețelule ...". I se strânse inima ... Răsăritul lunii îl prinse tot la portiță. Se apropiau pași grăbiți : era tata. Tata intră, îl dezmierdă cu privirea, cu mânile: ,,Te duci de-acum, măi băiete ..." I se umeziră ochii. Rămase la portiță, cu ochii înlăcrimați.
