1. Precizează numărul pronumelor/locuțiunilor pronominale din versurile: De ce din
armonia supremelor cântări/Azi nu se mai aude decât grozavul urlet/Al celor ce se-neacă în
descărcări de tunet/Departe, -n cine ştie ce profunzimi de mări!... (I. Minulescu):
a. trei;
b. patru;
c. cinci;
d. șase.

2. Pronumele din textul: Intrase înăuntru stăpânit de un sentiment care nu-l mai slăbea,
că viața lui e distrusă, și se pomenise cum parcă aici cineva îi turna în inimă un balsam.
sunt, în ordine:
a. nehotărat, relativ, reflexiv, personal, personal;
b. relativ, personal, personal, reflexiv,
nehotărât, personal:
c. nehotărat, relativ, posesiv, reflexiv, relativ;
d. personal, personal,
reflexiv, nehotărât, personal.

3. În versurile Unde-aş fi fost eu de nu m-aş fi oprit/Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...
(I. Minulescu), pronumele sunt în număr de:
a. unu;
b. două;
c. trei,
d. patru.

4. În enunţul Ce viață e aceea în care nu te poți bucura de natură?, pronumele sunt în
număr de:
a unu;
b. două;
c. trei;
d. patru.

5. În enunţul Ce dificil e examenul acestu pe care îl dăm mâine!, pronumele sunt în
număr de:
a. unu; b. două; c. trei; d. patru.​