O figură de stil identificată in textul 1 este personificarea: "Și plângea cu frunze teiu-nfiorat". Fiind toamna, un anotimp in care vremea nu este tocmai frumoasa, bătaia vântului a dus la desprinderea de pe crengi a frunzelor teiului. Însă poetul a văzut aceasta scena ca fiind ceva mult mai profund si complex, nu doar un simplu fenomen al naturii. El si-a imaginat frunzele teiului precum lacrimile acestuia, transformând totul într-o scenă dramatică, unde traiul plânge si tremura de suspine amare.
