N-am să-mi deplâng nicicum valoarea reflecţiilor şi a gândurilor pe care le-am notat aici, pentru motivul că nu-s nici atât de bune ca să le memorez, nici atât de rele ca să le şterg, dar am să-mi regret de fiecare dată gândurile care mi-au venit prin minte şi pe care, pentru motivul că nu le-am notat imediat, le-am uitat. Despre ele voi spune întotdeauna, cu neprefăcută nostalgie şi mâhnire, că ar fi fost cele mai bune.