Vic-pitic şi-o poveste din nimis
de Victoria Patrasca
A fost odată un povestitor pe care-l chema Mare. Şi el era foarte trist. Pentru
toate poveştile fuseseră spuse. Şi la ce bun un povestitor care nu mai are ce povesti
dea. La ce se gândea? La poveşti. Dar nici măcar una cât de mică nu-i trecea prin
minte. Şi devenea şi mai trist, şi mai morocă nos, și mai posac. Iar copiii care aştan
tau poveştile incepeau şi ei să fie foarte trişti. Florile, păsările, luna, cerul fuseseri
în poveştile altora. Ar fi putut să scrie despre blocuri, ceasuri, magazine şi motoe
clete. Dar acestea n-au viaţă şi e foarte greu să povestești despre ele. Şi pe deasupra
mai sunt şi foarte plicticoase.
Marc devenise atât de trist, că-l părăsiseră întâi câinele, apoi şi pisica. Nici pisi.
rile nu se mai aşezau pe streaşina* casei. Singurul care nu-l părăsise şi mai states
încă sub o frunză de brusture* era Vic-pitic. Nu ştiţi cine este Vie-pitie? Evident, un
pitic. Un pitic de grădină, mic așa cum sunt toţi piticii. Ziua părea făcut din ghips
şi stătea cuminte şi zâmbitor cu o roabă în mână. Însă, cum se lasa noaptea, prin
dea viaţă şi începea să trebăluiască prin grădină. Căci asta este treaba piticilor de
grădină: să aibă grijă de flori, de frunze, alei şi tufişuri. Se plimba prin gradina s
mai așeza o frunzuliţă, mai curăța o floare, mătura aleea de frunze uscate, cânta un
cântecel cu broscuţele din iaz sau le dădea câte o indicatie licuricilor.
Ei, dar cum vă spuneam, de la o vreme Vie-pitie devenise foarte ingrijorat. Cum
putea el oare să-l ajute pe Mare, povestitorul nostru? De unde să ia o poveste nous
frumoasă? Pentru început s-a dus la arici, la urs, la lup şi la fluturi, să-i intrebe dacs
nu ştiu o poveste nouă. Dar cu toții nu ştiau decât poveşti vechi. Luna şi Soarele s 16.găsiți în text 5 verbe legate princratima de alta parte e vorbire și explică scrierea lor.​