Bună! Am și eu nevoie astăzi să fac un rezumat la următorul fragment extras din Legendele Olimpului de Alexandru Mitru: ,,Zeul meșteșugar făcuse, precum îi poruncise Zeus, cea dintâi fată muncitoare, pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeițe. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el și le-a grăit în acest chip:
- Ființa pe care o vedeți a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. Și tot el v-a cerut și vouă s-o înzestrați, cât mai ales, cu straie și cu alte daruri... Palai-Atena-supărată pe Prometeu, pentru că dânsul ținea prea mult la muritori-s-a apucat, ca răzbunare, s-o înveșmântepe copila abia creată de fierar. I-a țesut astfel de veșminte, cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeițelor din cer. I-a așternut o haină albă pe umerii strălucitori. Mijlocul i l-a strâns zeița c-o cingătoare aurită, iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute, făcute chiar de mâna ei. Charitele și horele s-au strâns și ele-n jurul fetei, dându-i din însușirile și gingășia ce-o aveau. Dalba zeiță Afrodita i-a hărăzit, la rândul său, puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaților. Iar Hermes, Zeul cel șiret, i-a dat copilei glasul lui, mângăietor și subțire, i-a dat și vraja ochilor. Hefaistos i-a meșterit și o cutie de aramă, închisă bine c-un capac. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă și-a pus în ea mai multe daruri.
- Te vei numi, frumoasă fată, Pandora, a glăsuit Zeus, pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ți minunată, însă cutia de aramă s-o dăruiești soțului tău, după ce te-i căsători... Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.
- Hermes, condu-o pe pământ, în locul unde se găsește prea-îndrăznețul Prometeu, a mai rostit stăpânul, Zeus. Zeul pristav, luând-o de mână, a coborât pe pământ. Bărbații, câți erau în lume-erau pe-atunci numai bărbați-s-au adunat lângă Pandora, mirându-se nespus de mult de frumusețea ce-o avea, de gingășia, glasul ei și de dulceața ochilor. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui, soție. Ba da, unul a fost, și-acela era titanul Prometeu... Bărbații s-au ferit în lături, ascultându-l pe Prometeu. Numai Epimeteu, titanul, frate bun al lui Prometeu, ședea cuprins de dragoste și nu făcea un pas-napoi. În acea clipă, Afrodita s-a avântat către pământ și l-a rugat pe micul Eros să tragă iute o săgeată, țintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. Eros a tras. Epimeteu s-a clătinat și a-ntins brațele spre fată. Ea, ca un fulg, s-a îndreptat către Epimeteu, zâmbind. Și el le-a glăsuit voios:
- Pandora o să-mi fie soață! Voi v-ați ferit; dar eu o vreau.
-Iată, acesta este darul ce îl trimite, pe pământ, prin mâna mea, stăpânul, Zeus, a glăsuit frumoasa fată și i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă, ce-o adusese din Olimp. Epimeteu a luat cutia și-ncet i-a ridicat capacul. Credea că-s daruri prețioase. Când colo, din acea cutie s-au ridicat, zburând în cete, toate nenorocirile și relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. S-au răspândit minciuna, ura, grija, zavistia, necazul, durerea, suferința, foamea și setea, molimele negre, ba chiar și moartea, hâda moarte. Toate cu-nfățișari de spaimă, înaripate, însă mute, s-au răspândit care-ncotro, umplând pământul și făcându-și cuiburi în toate cele patru zări. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie, a și trântit la loc capacul. Dar prea târziu se deșteptase. Năpastele se înălțaseră, și lumea le purta în cârcă. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică, firavă și cu aripi slabe. Ea n-apucase să mai zboare și purta numele: Speranța.

Rezumat la acest fragment din Legendele Olimpului de Alexandru Mitru Vă rog foarte multt!!! Dau coroană​