Răspuns :
Sfânta Evanghelia de astăzi ne arată, de fapt, că păcatul şi înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, chiar dacă, uneori, oamenii ajung să se obişnuiască a păcătui atât de mult încât păcatul este privit a fi ceva firesc sau normal, iar moartea ca fiind un fenomen natural. Însă, din punct de vedere duhovnicesc, păcatul şi moartea nu sunt naturale sau fireşti după voia lui Dumnezeu, ci sunt "natură căzută", accidente ale falsei libertăţi a omului ca înstrăinare de Dumnezeu şi cădere din comuniunea cu El, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel când zice Plata păcatului este moartea