Dialog
- Și cred că mă simt mult mai verde, doar că te pot privi, dragul meu fluturaș !
- Eu sunt fericit că mă vezi și mă apreciezi... Sunt unele tufănele care par
atât de adormite... încât nu simt prezența mea niciodată.
- Poate că ele nu te simt așa cum te simt eu, dar pot presupune că
ele te adoră și te visează de fiecare dată când treci , diafan și discret,
peste umbra lor răcoroasă.
- N-am știut, până acum ! Prin urmare, voi poposi mai mult, în zborul meu
zilnic, odihnindu-mi aripile fragile la marginea viselor, în umbra
tuturor tufănelelor din livezi, de pe dealuri, de pe nesfârșitele câmpii...
- La revedere, scumpul meu fluturaș !
- La revedere, firișorule de iarbă... La revedere... !
