Răspuns:
Era o dimineață însorită de primăvară. Ca în orice altă dimineața, am luat autobuzul în drum spre școală. M-am așezat pe un loc liber și am început să visez cu ochii deschiși, privind pe fereastră, neobsevând o bătrânică, care, neavând loc se oprise în dreptul scaunului meu.
-Bună ziua, fiule! îmi spuse bătrâna. Mi-ai putea face loc lângă tine, pe banchetă, fiindcă am o durere de cap îngrozitoare.
-Mă scuzați! am exclamat. Nu vă observasem. Sigur. Așezați-vă, vă rog!
-Mulțumesc, băiete.
-Dar tu câți ani ai?
-Paisprezece, doamnă.
-Mulți înainte. Să știi că și eu am un fecior de treizeci și șase de ani. Și el are un conchis de zece ani. Și mai am și o fetiță de treizeci de ani. Ea are doi gemeni de patru ani. Și apoi, săptămâna trecută au venit La mine...
-Doamna! Mă scuzați dar trebuie să plec. Aceatsa este stația unde trebuiesă cobor la școală.
-Mai stai oleacă! Să vezi ce or făcut...
-Bunicuțo, e urgent! Îmi trebuie urgent loc să ies, ca să ajung la școală.
-Imediat, fiule! Mai ai răbdare olecuță!
-Vaaai! Am pierdut stația! Voi întârzia!
-Nu e nimic, copile. Și eu făceam așa....
-Bine, bunicuțo! Eu trebuie să plec? Mă duc să vorbesc cu conductorul să oprească.
-Na bine! Spor!
-Mulțumesc! Și ți-e, fiule!
Resemnat, am reușit să ajung la școală la ora 8:12, cu ajutorul acelei bunici vorbărețe.
Sper că te am ajutat!
