Răspuns :
Răspuns:
François-Marie Arouet, sau mai bine cunoscut după pseudonimul său, Voltaire, s-a născut la data de 21 noiembrie 1694 în Paris. În cariera sa literară care s-a întins pe o perioadă de peste 60 de ani, acesta a scris multe poeme înfluente, eseuri și cărți, inclusiv „Candide” și „Scrisori privind națiunea engleză”. Spiritul său meticulos și ideile provocatoare despre religie, libertate și etică, i-au adus faimă și dispreț la curțile Europei și, mai târziu, l-au ajutat să își consolideze reputația ca una dintre figurile fundamentale ale Iluminismului. Iată 10 lucruri pe care nu le cunoaștem despre unul dintre cei mai controversați și citați gânditori ai secolului al XVIII-lea.
Originea faimosului pseudonim nu este clară
Voltaire a avut o relație tensionată cu tatăl său care i-a descurajat aspirațiile literare și a încercat să îl forțeze să urmeze o carieră în domeniul juridic. Este posibil ca pentru a arăta respingerea valorilor tatălui său, acesta să fi renunțat la numele de familie și a adoptat pseudonimul „Voltaire” după terminarea primei piese de teatru în anul 1718. Voltaire nu a explicat niciodată semnificația pseudonimului, așa că savanții au putut doar să speculeze în privința originilor. Cea mai cunoscută teorie susține că numele este o anagramă a unei silabisiri latine a numelui de familie „Arouet”, dar alții spuneau că pseudonimul era o referire la numele unui castel al familiei sau de la porecla „voluntaire” (voluntar), pseudonimul a fost dat ca o referire sarcastică la încăpătânarea acestuia.
Voltaire a fost închis la Bastilia timp de aproape un an
Spiritul sarcastic al lui Voltaire i-a făcut probleme cu autoritățile pentru prima dată în luna mai 1716, când a fost exilat pentru scurt timp din Paris deoarece a compus poeme satirice la adresa familiei regentului francez. Tânărul scriitor nu era foarte diplomat, spunea întotdeauna ce gândea și, un an mai târziu, a fost arestat și închis la Bastilia din cauză că a scris un vers prin care se insinua că regentul avea o relație incestuoasă cu fiica sa. Voltaire s-a lăudat că celula sa i-a oferit timp și liniște pentru a se gândi și a petrecut 11 luni după gratii. Mai târziu, a îndurat o scurtă perioadă de timp la Bastilia în aprilie 1726 când a fost arestat pentru că a plănuit să se dueleze cu un aristocrat care l-a insultat și l-a bătut. Pentru a scăpa de închisoare, acesta s-a exilat de bunăvoie în Anglia, unde a rămas pentru aproape trei ani.
A devenit foarte înstărit prin exploatarea unui punct slab al loteriei franceze
În anul 1729, Voltaire a format o echipă cu matematicianul Charles Marei de La Condamine și alții pentru a exploata o portiță de scăpare profitabila din loteria națională franceză. Guvernul punea în joc premii uriașe în fiecare lună, dar o eroare de calcul însemna că plătitorii erau mai mulți decât valoarea tuturor biletelor puse în circulație. Cu această idee, Voltaire, La Condamine și un sindicat al altor jucători de noroc erau capabili să păcălească piața și să încaseze câștiguri imense. Această schemă i-a adus lui Voltaire un chilipir de aproape jumătate de milion de franci, asigurându-și un trai decent toată viața și și-a permis să se dedice în întregime carierei literare.
Era un scriitor prolific extraordinar
Voltaire a scris peste 50 de piese de teatru, 12 tratate despre știință, politică și filosofie și câteva cărți de istorie despre orice, începând cu Imperiul Rus până la Parlamentul francez. De-a lungul drumului, Voltaire a reușit să introducă foarte multe versuri și o corespondență stufoasă care cumulează aproape 20, 000 de scrisori către prieteni și contemporani. Se presupune că Voltaire și-a păstrat începutul extraordinar în care își petrecea până la 18 ore pe zi scriind sau dictând secretarelor, în timp ce era, adesea, în pat. Se prea poate ca acesta să fi ingerat catități imense de cafeină – conform unor surse, scriitorul ajungea să bea până la 40 de căni de cafea pe zi.
Multe dintre lucrările sale au fost interzise
Din moment ce scrierile sale denigrau orice, începând cu religia și până la sistemul juridic, Voltaire se lovea frecvent de cenzură din partea guvernului francez. O bună parte din opera sa a fost suprimată și autoritățile au ordonat chiar ca anumite cărți să fie arse de executorul statului. Pentru a se lupta cu cenzorii, Voltaire și-a tipărit ma