Răspuns :
-Alexandru Cuza (Ioan fiind prenumele tatălui), cel ce avea să devină „Domnul Unirii” de la 1859, s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad (în Moldova).
-Se ştie că a învăţat până în 1831, la pensionul francez al lui Victor Cuenin (din Iaşi), unde i-a avut colegi pe unii dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, pe verii săi primari Nicolae, Ioan şi Panaite Docan, precum şi pe viitorul mare artist Matei Millo.
* * *
-De statură mijlocie, cu o înfăţişare plăcută, trăsături regulate, ochi albaştri şi păr castaniu buclat, Alexandru Cuza plăcea tuturor de la prima vedere. Deosebit de inteligent, spiritual, cu purtări simple şi familiare, nu s-a folosit niciodată de funcţii pentru a face avere. Patriot şi cu idei largi, liberale, nicidecum radicale sau extremiste, el a fost primit în toate saloanele, cu deosebire de către femei, care-l găseau curtenitor şi vesel.
-La 30 aprilie 1844 Alexandru I. Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, care i-a rămas alături până la sfârşitul vieţii, ştiind să-şi ascundă cu delicateţe suferinţa provocată adesea de către soţul ei.
Sper că te-am ajutat!♡