👤
Panciuclarisa
a fost răspuns

o legendă în care Alexandru Ioan Cuza să fie un personaj​

Răspuns :

Răspuns:

Povestea negustorului prins cu ocaua mică:

Cuza-Vodă obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând şi să se amestece prin norod. Dorea să afle el însuşi cum trăiesc cei mulţi. Aşa, într-o zi, şi-a pus căciulă şi suman ţărănesc, a luat două putini cu lapte acru şi s-a dus în târg la Galaţi. Pasămite, aflase măria-sa că unii negustori nu foloseau ocaua cea mare, aşa cum hotărâse o lege din acea vreme, şi căreia poporul îi spunea «ocaua lui Cuza». A căutat, deci, «ţăranul» să vândă laptele la un băcan, despre care se spunea că n-ar fi tocmai-tocmai cinstit şi că vinde cu «ocaua mică”, iar nimeni nu-l putea prinde cu înşelăciunea.

– Jupâne negustor, nu-ţi iau bani, s-a tocmit «ţăranul» ci ne învoim ca la şase ocale de lapte să-mi dai o oca de untdelemn.

– Bine, a primit negustorul, clipind şmecher din ochi.

A luat de pe tejghea ocaua mare, «ocaua lui Cuza», şi-a măsurat laptele: douăzeci şi patru de ocale. A socotit că trebuie să plătească,în schimb,patru ocale de untdelemn.

– Caută să-mi masori drept, cu aceeaşi oca, a stăruit «ţăranul».

Nu se poate, că-i plină de lapte. Îţi măsor cu asta! Şi a scos de sub tejghea altă oca.

– Păi, ocaua asta-i mai mică, a zis «ţăranul».

Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!

Atunci, «ţăranul» a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor. Neguţătorul a înlemnit. De multă uimire a scăpat ocaua din mână.

– Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?

– Nu mai zic, măria-ta!… Iertare… milă prea bunule.

Cuza-Vodă a poruncit să-i lege de gât cele două ocale şi să-l poarte pe uliţi, să afle lumea că a căutat să înşele cumpărătorii.

-Să ridice ocalele pe rând, să le arate lumii şi să spună tare cu care va vinde şi cu care n-are să mai vândă de-aici încolo.

Străjuit de slujitori domneşti, neguţătorul mergea pe uliţi, ridica ocaua mică şi striga cât îi ţinea gura:

– Cu asta, nu!

Apoi, ridica ocaua mare şi striga şi mai tare:

– Cu asta, da!

Şi aşa l-au plimbat slujitorii domneşti prin tot târgul: «Cu asta, nu!»… «Cu asta, da!»… Şi i-a fost de ajuns această plimbare ca să se facă om cinstit.