Răspuns:
Pentru a îmi liniști sufletul, merg întotdeauna în pădurea de lângă marginea satului meu. După o săptămână încărcată la școală, am pornit timid spre locul care mă încântă de fiecare dată cu măreția lui.
Cărarea ce se ivea printre măreții paltini părea parcă că mă aștepta de mult, invitându-mă să intru în atmosfera aceea de poveste. Cu fiecare pas pe care îl făceam eram mai aproape de locul meu preferat din pădurice. Inima îmi bătea puternic, de emoție, deoarece locul îmi trezea amintiri de neuitat alături de bunicul meu. Și iată-l! În mijlocul pădurii se arătau semeți cei doi brazi argintii pe care îi cunoșteam atât de bine.
Întreaga imagine de ansamblu mi se părea mai mirifică ca niciodată. Pârâul care străbătea pădurea mă chema parcă cu sunetul lui armonios, iar imaginea pomilor în apa lui cristalină crea un adevărat tablou pictural. Pietrele de pe marginea pârâului luceau mângâiate de tumultul continuu al unduirilor, verdele crud al ierbii forma un covor impresionant de culoare pentru insectele care zumzăiau nestingherite de prezența mea și, din când în când, trilurile vesele ale păsărilor mă făceau să-mi schimb privirea spre înaltul cerului. Coroanele stufoase ale pomilor mă făceau să mă simt atât de insignifiant, dar totuși atât de liniștit și fericit. Razele aurii ale soarelui pătrundeau printre vârfuri și se oglindeau în apa limpede ca azurul, iar unduirile formau culori nemaivăzute de mine.
Atât de mult mă acaparase spectacolul vizual și auditiv dat de natură încât nu observasem că s-a înserat. Am pornit spre casă cu teamă, parcă să nu deranjez frumusețea locului, încărcat sufletește și pregătit pentru o nouă săptămână.
Explicație:
