bineinteles, pe micul lord", logodnicul meu. Când băteam de trei ori in poarta de incântare si vis. Imi placea să răscolesc podul. Acolo il intálneam, in inchipuire castelului, Cedric imi deschidea imi saruta mâna. „Bine ai venit, my lady. Azi citim din abecedar, te invàl aritmetica? Vrei să facem o plimbare cu bicicleta sau pomim colare?"... Bicicleta avea numai o roată din doua. Cei doi poney unul cu coada rupia, celălalt färă cap. Și mai aveam doi cal de plumb cu soldatii lor, garda lui Cedric. Pe berela lui, aproape albă de praf, scria: Marine. Pe abecedar, intr-un colt, alt nume: Andrei. Pe cartea Micul lord scria caligrafic: Lui Dody, mamica... Il chema deci şi Marin, si Cedric, și Andrei, şi Dody, şi Lord Fauntleroy. Era erou de roman, purta haina de catifea cu guler de horbotă și-și părăsea bunicul din Anglia, incruntatul conte bolnav de podagră, ca să se întâlnească cu mine, când il chemam. Imi plăcea să scolocesc cu răbdare dulapul masiv, cafeniu, fără oglindă, fără sertare. Erau îndesate acolo zeci de umbrele - de iarnă, de vară, în toate culorile, si intre ele, una minunată, usoara, pictată, de forma japoneză, cu scheletul din trestie. Eram sigura că apartinuse jos pentru a putea căspunde cerintelor formulate. TEXTUL 1 bunicii mele , cândva După mai multe zile de scotociri, am descoperit in coltul cel mai intunecos al podului, acolo unde se aflau claie peste gràmadă şosoni desperecheați tot felul de borcane, un sertar răsturnat. Dedesubt - un pantol de lac și unul poleit, un fier de frezat , peruca blondă a unei păpuşi şi coada albă a unui cal, cutii goale de bomboane, hârtii scrise mărunt, necitet şi o multime de fotografi aproape șterse de vreme. Dintre ele, am ales numal trel: o fată frumoasă cu cozile pe spate, cu trei fetite alaturi , așezate după mărime, aceeaşi fată, cu bucle pe umeri, lângă un câine lup şi- desigur tot Fana - cu talia subtire și fusta până la pământ, în formă de clopot, cu fata spre fereastră, cu părul adunat în creştet , cu două crizanteme înfipte în coc. Micul Lord imi şopteşle: Da, ea este: Fana..." Am dat fuga la spălătorie şi am întrebat-o pe Floarea, arătându-i pozele: - E bunica mea? Hai, spune, da? - E dumneaei, zău, chiar dumneael... - O cheama Fana, l-am spus ca s-o incredintez că ştiu și eu multe. Da, zău, chiar aşa. Conița Fana, așa o chema... Dar cum se poate, Floareo, să fie o bunică tânără și frumoasa? Ca doar n-o fi fost bunică de când s-a născut, păcatele mele! A fost și dumneaei copil, ca matale, pe urmă s-a făcut şi dumneaei mare... - Atunci , poate că nu-i adevărat că a fost balaur, cum spune tanti Marie... (Cella Serghi, Mirona)
