În faţa călătorului se întinde o pajişte pârjolită de razele soarelui şi măturată de vânt. Pământul sterp, de un galben bolnăvicios este presărat din loc în loc de de smocuri de iarbă uscată şi tufişuri de mărăcini. Până şi cerul albastru de deasupra ,mai tot timpul lipsit de nori pare că are mai multă viaţă. Aici rar se adună nori pentru a stropi cu ploaia lor anemică pământul crăpat. Vara e caniculară, pământul părând că arde iar iarna geroasă suflă crivăţul spulberând zăpada. Trec astfel zile luni şi ani…Ceea ce fac însă deosebite aceste locuri sunt ruinele cetăţii mărturii ale unor vremuri demult apuse. O echipă de arheologi şi-au instalat într-o zi corturile şi au făcut săpături o vreme printre ruine. Au găsit câteva relicve ,obiecte mărunte din trecut, le-au cercetat,inventariat şi au împachetat mulţumiţi lucrurile şi tot ce au descoperit şi au plecat.
