Peste câteva zile după asta, auzim că Nică Oșlobanu s-a dus să învețe la școala catihetică din Folticeni, vorbă să fie! Våru-meu Ion Mogorogea, Gâtlan, Trásnea și alți cunoscuţi ai mei se dusese tot acolo, mai demult; bineînțeles, pe soco- teala pungei părinţilor lor. Şi eu, rămâind fără tovarăși de is- pravă, și mai dându-mi și părintele Isaia un puiu de bătaie, așa din senin, cihăiam pe mama să se puie pe lângă tata, ca doar m-a da și pe mine la catihet, macar că eram un ghibir- dic și jumătate. Galbeni, stupi, oi, cai, boi și alte bagateluri de alde aceste, prefăcute în parale, trebuia să ducă dascălii poclon catihetu- lui de la fabrica de popi din Folticeni; ş-apoi lasă-te în con ta sfinţiei-sale, că te scoate poponeț, ca din cutie ... Pentru mine însă numai două merțe de orz si două de ovás a dat tata cui se cuvine, de am fost primit în Folticeni, căci şcoala era numai de mântuială, boi să iasă! 2 Ajungând acolo toamna târziu, m-am așezat în gazdá la Pavel ciubotarul din ulița Rădășenii, unde erau și ceilalţi to- varăși ai mei. Catihetul, care făcea ziua noapte şi noaptea 21, jucând stos, rar venea pe la școală. Noi, dacă vedeam așa, ne duceam și mai rar; dar nebunii ştiu că făceam de-ajuns! [...]
