Copiilor noştri o ducem, dar bea.
Şi dacă-i vom pierde prin locuri pustii,
vom face acasă mai mândri copii...
Aşa, ridicat de pe şa, în văzduhuri,
părea în văpaie un zeu torturat
scăpând dintr-o turmă informă de duhuri
în mână cu apa şi coiful furat.
Dar el se întoarse deodată, şi-apoi
comoara din coif le-o dădu înapoi.
Atunci, călăreţii strigară în cete,
şi stânci licărind repetară: – De-acum
noi nu mai cunoaştem nici foame, nici sete
şi nici oboseala de luptă sau drum.
Şi du-ne, Stăpâne, de-acum unde vrei:
cu tine noi nu suntem oameni, ci zei! din ce text e ?​