Răspuns:
1. Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități.
2. Manufacturi, întreprinderi capitaliste organizate pe baza diviziunii tehnice a muncii: segmentarea fluxului tehnologic în operaţiuni simple şi efectuarea lor de către lucrători diferiţi a diferitelor operaţiuni sau succesiuni de operaţiuni. Intregul proces fiind controlat de deţinătorul de capital, care cumpăra materia prima şi plătea salariile lucrătorilor.
Manufactura era un progres in evolutia economica a societatii, era mai mare si se produceau mai multe produse destinate pietei.
Atelierul deservea doar un numar redus de persoane iar produsul nu era destinat vanzarii pe o scara larga. Mesterul detine putine unelte in vreme ce manufacturierul detinea unelte si masini de fabricat.
Asemanarea este ca atat in atelier cat si manufactura se produceau marfuri si produse.
3. AȘEZĂMÂNT, așezăminte, s. n. Instituție creată pentru o activitate de folos obștesc. ◊ Așezământ cultural (sau de cultură) = instituție care duce o acțiune organizată de propagare a culturii. – Așeza + suf. -(ă)mânt.
MANUFACTURĂ, manufacturez, vb. I. Tranz. A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer.
LEGARE DE GLIE, legat de locul natal,(de unde se trag radacinile)
ȚĂRAN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
CLĂCAȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.
SERVITUTE, servituți, s. f. 1. (În Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.
