Citeşte următorul fragment:
În Bucureștii interbelici se construia mult, moda fiind a vilelor în stilul numit „florentin”, dar și a
blocurilor de tip americănesc, a locuințelor cubiste și – mai departe – a caselor în stil românesc, după anumite
detalii arhitectonice preluate din moștenirea lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu, așa-numitul stil
național. Încetase construcția de case-vagon, ce nu necesitau planurile unui arhitect, dar pe care meșterii
italieni le zideau robuste și încăpătoare, desigur cu ornamente exterioare. [...]
În stilul ei cubist, cu două geamuri rotunde, unul la parter și altul la etaj, la fațadă, care-i dădeau un aer
de vapor, casa se deosebea de celelalte, fie mai mari, fie având un alt stil. Doar casa de vizavi, a profesorului
Bura, și ea mai nouă, se potrivea întrucâtva cu a noastră. [...]
În casa cea nouă, pereții, mirosind încă a zidire proaspătă, fuseseră zugrăviți în gustul vremii, în culori
puternice, cu desene florale. Aveam, astfel, o odaie roz, una vernil, alta albastră. Sobele fuseseră ridicate de
meșterul Moser, cel mai reputat din Capitală. Mobila sosea de la firma Lengyel, din Ardeal. Ferestrele și
lemnăria, provenind de la Școala de meserii, erau de stejar vechi de cincizeci de ani, covoarele fuseseră
țesute la Găești, în chiar casa în care locuiserăm.
În grădină, de-a lungul casei, mama plantase cârciumărese și straturi de regina-nopții, în rânduri dese.
[...] un piersic crescuse de la vreo sămânță aruncată. I se adăugă un cais. Pe un zid scurt, gardul metalic
despărțea casa de stradă în chip amiabil*. Curând după mutare, ne fu adusă în brațe o pisicuță neagră, cu burta
atârnând de pământ – părea că nu va trăi, dar, adoptată, se întremă și deveni membru al familiei, cu drepturi
respectate, printre care și acelea de a se așeza oriunde și de a nu fi deranjată în timpul somnului, după
recomandarea proverbului francez. Primea vizite; curtea fiind de pisici, câinii trebuiră să mai aștepte. [...].
În grădină, pământul, pentru prima oară săpat, scotea plante viu mirositoare, pe foi veghea marele
păianjen cu cruce pe spinare, în vreme ce pe pânza lui străluceau boabele de rouă ale dimineții. Câte un
brotac săltăreț mișca frunzele, iar mierlele țopăiau printre plante. Necunoscător într-ale ornitologiei*, nu
deosebeam neamurile de păsări ce onorau curtea. În timp, numai mierlele au rezistat...
Dis-de-dimineață, în curte intra olteanul cu cobilița, oferind zarzavaturi și fructe. Îl urma Mihai, pescarul
cu crapi și șalăi. Domnul între două vârste, care trecea din poartă în poartă cu o tavă mare, vindea iaurt,
băiatul de la prăvălie aducea, cu o tărăboanță, lădițele cu zahăr cubic – marca Roman. [...]
Se trăia plăcut-arhaic, din câte o curte auzeai, la ore schimbate, țipătul cocoșilor, din ungherele
bătrânei Facultăți de Medicină țâșnea strigătul cucuvelelor, care-mi plăcea, căci nu credeam să prezică
dezastre... De curând pietruite, în cuburi de granit, străzile își aveau muzica lor, la trecerea cailor tropăitori;
mai vedeai trăsuri, cabriolete și chiar căruțe – prin Cotroceni se ieșea din oraș. Cartier populat de militari,
profesori, medici, mici negustori, oameni cu obraz, Cotrocenii erau tăcuți, fără cârciumi și zaiafeturi*.
Familia Cioculescu își luă locul între acelea ale profesorilor cartierului.

Barbu Cioculescu, Str. Doctor Turnescu nr. 5, în vol. Casele vieților noastre

1. Indică sensul din text al secvenței dădeau un aer. 6 puncte
2. Menționează două stiluri arhitectonice prezente în Bucureștiul interbelic, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte
3. Precizează numele cartierului bucureștean în care era situată casa familiei Cioculescu, justificându-ți
răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat. 6 puncte
4. Explică motivul pentru care autorul nu deosebea păsările din curte. 6 puncte
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, o trăsătură a cartierului în care locuia autorul, aşa cum reiese din textul dat.