Din inaltimile abia vazute de noi,acolo unde norii sunt biciuiti de vant si purtati in cele patru zari,domneste Craiasa Zapezii.
Intr-o zi,mandra Craiasa a Zapezii se hotaraste insotita de fluturasii ei albii,fulgi de zapada sa coboare pe pamant.
Intalneste un om cu barba alba pana in pamant si ramane de albul argintiu al barbii batranului.Batranul tremura si zise cu glas stins:
-Craiasa a Zapezii,te rog,slabeste frigul,sa pot pasii si eu pe covorul tau moale si pufos.
-Nu pot marite zeu pamantean,eu m-as topi si n-as mai exista!
Plecand mai departe,vede fumurile iesind din hornurile caselor,pasarelele infigurate si animalele infrigurate.Incepe sa planga si-si zise in soapta:
-Sunt atat de rece!Cred ca nimeni nu ma iubeste.Eu vad suferinta lor,ma voi duce inapoi la castelul meu de gheata si ma voi gandi cum sa imblanzesc iarna.
Si zana pleca...
sper ca te-am ajutat!
