Samson apare ca un personaj care caută să atragă mulțimea de partea sa, afișînd o falsă modestie (”Și eu poate sunt nobil, dar n-o arăt, nu-mi place”; ” Cîine sadea imi zice, iar nu domnia-voastră”), iar minciuna îl ajută să-și afirme ideile și poziția pe care o dorește egală cu a celor de rang inalt. Susținind egalitatea intre semeni (”Cît pentru mine unul, fiestecine știe/ C-o am de bucurie/ Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea imi zice, iar nu domnia-voastră ”), ceea ce apoi se dovedește a fi o minciună (”Noi, frații tăi, răspunse Samson plin de mînie”), el caută să-i impresioneze pe ascultătorii săi. El se apreciază ca fiiind un nobil, dar fără a arăta acest lucru (”Și eu poate sunt nobil, dar n-o arăt, nu-mi place”). Samson reprezintă omul orgolios, mîndru (”numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește”), este parvenit care incearcă să fie modest, dîndu-se drept cine nu este (”poate sunt nobil”, ” Cîine sadea imi zice, iar nu domnia-voastră”). Este cinic și fățarnic, mînios, dar totodată și fals ( ”Oamenii spun adesea că-n țări civilizate/ Este egalitate”; ”Noi, frații tăi, potaie!”). samson este foarte invidios: el neagă puterea altora (”Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva,/ Care cred despre sine că prețuiesc ceva”) și se crede singurul ”atotputernic” (”Cunoști tu cine suntem”). Autorul îl prezintă ca ”un dulău de curte ce latră foarte rău”.
