Din punctul meu de vedere, in poezia ''Tunetul'' de Vasile Alecsandri, poetul arata trecerea de la anostul tablou de natura la unul ce este dezmortit de amplitudinea tunetului care apare treptat si se dezlantuie intr-un zbucium ce zdruncina intraga natura.
In primul rand, in prima strofa, tabloul de natura este monoton, construit pe baza unor imagini vizuale simple : ''pe lanul lung'' , ''umbra calatoare'' . Insa, prin imaginea vizuala ''e umbra unor nouri albii, usori, marunti'', poetul aduce in prim-plan primele semne prevestitoare ale tunetului.Acesta apare treptat,prefigurat de ''un surd si tainic sunet'', urmat apoi de producerea tunetului real.
In am doilea rand, ultimele strofe descriu un tablou dinamic, plin de viata, in care intreaga natura este cuprinsa de agitatie. Aceasta ii raspunde tunetului cu ''mii si mii de glasuri'', acesta fiind un semnal de viata. Prin intermediul epitetului ''noua-ntindere'' , tunetul este vazut ca un vestitor al primaverii, ce aduce sentimente de bucurie si entuziasm. Repetitia ''La rasarit urare! urare la apus!'' arata cum tunetul cuprinde intregul univers prin puterea si sonoritatea sa : ''vesela fanfara/Ce buciuma.....'' . Imaginea vulturilor ageri ce ''se-nalta'' evidentiaza triumful vietii asupra iernii ca simbol al libertatii declansat de aceasta.
In concluzie, poetul nu doreste sa descrie fenomenul in sine, ci impactul tunetului asupra naturii, felul in care o readuce la viata.
