👤

rezumat cu Hagi Tudose​

Răspuns :

Răspuns:

Autorul descrie personajul principal Tudose-Hagiul ca un personaj zgarcit care iarna tremura de frig, vara murea de cald , de Craciun nu cumpara nimic din produsele traditionale , iar de Pasti nu colora si nu cumpara miel asa cum face tot crestinul , De mic nu facea altceva decat sa stranga bani,

Intr-o zi , jupanul la care lucra l-a intrebat de ce nu se insoara , Hagiul nostru raspunse ca femeia si copii cer mancare , vesimte si invatatura , toate aceste costand bani.

Casa Hagiului este o casa modesta cu peretii cojiti si galbeni , grinzile tavanului sunt negre si prafuite , putul este din scanduri , iar pe jos este o pardoseala de caramizi reci . Odaia lui este trista si intunecata. Cand ajunse acasas Hagiul aprinse lumanarea de pe masa , apoi tresarii , si o stinse , amintindu-si ca aceasta costa bani si mai bine sta pe intuneric. Desi era stapanul unei pravalii era forte zgarcit cu ucenicii sai , nu facea nicio data cadouri , nu ajuta nicio data pe nimeni , iar cutia bisericii ii era spaima.

Asa petrecu hagiul viata : fara foc ,fara fiertura , neiubind pe nimeni , la pravalie nu mai mergea , asa ca a vandut tot.

Veni o iarna crunta in care Tudose tremura zile la rand fara sa cumpere lemne . Intr-o zi trezindu-se inghetat , ceru nepoatei sa mearga si sa cumpere niste lemne si un pui pentru supa .Cand isi mai revenise in fire o trimise pe nepota lui sa duca cenusa si ramasitele de la pui , poate mai primeste niste bani inapoi. Cand aceasta se intoarse , il gasise cu fata pe masa , langa o gramada de bani , fara suflare.

La inmormantare , toata lumea se minunase de cheltuielile imense , si spuneau ca daca hagiul ar fi vazut ar fi murit din nou .

La biserica "Sfânta Troiţa", pe partea stângă a Şoselei Vitan, erau câţiva bătrâni nelipsiţi de pe acolo, mândri tare de biserica lor şi de picturile ei de pe dinăuntru şi pe dinafară. Când apărea câte cineva care nu era de-al locului, începeau să-i ceară părerea despre biserica lor.
Dacă pe trecător îl împingea păcatul să zică ceva de sfinţii uscaţi şi drepţi de pe ziduri, pe dată răspundeau în vârful limbii că numai sfinţii lor sunt sfinţi adevăraţi, nu ca aceia de astăzi, cu ochi de om, cu mâini şi picioare tot de om obişnuit.