Răspuns :
este necesara deoarece florile de camp ne dau oxigenul de care au nevoie oamenii dar si animalele
Un vechi proverb al poporului nostru spune ca arborii sunt ca prietenii cei mai buni — abia atunci cand nu-i mai ai iti dai seama ce buni prieteni tiau fost.
Si aceasta se simte intr-adevar in multe locuri...
V-ati gindit vreodata ce inseamna padurea pentru om?
Iata, de exemplu, lemnul. Nu se exagereaza cand se spune ca dupa paine, aer si apa, lemnul ocupa locul cel mai pretios in viata omului.
Din lemn omul si-a facut casa, cu lemn a intretinut focul la caldura caruia si-a preparat hrana si s-a aparat de gerurile iernii, din lemn si-a facut unelte pentru a-si lucra pamantul, si-a facut apoi pod peste apa ca sa poata ajunge mai repede acolo unde avea nevoie. Luntrile pescarilor si corabiile navigatorilor, care au strabatut marile si oceanele, au fost facute de asemenea din lemn.
Acum, ca si in urma cu zeci si sute de mii de ani, lemnul este un element indispensabil in viata omului. Progresul tehnicii din zilele noastre nu numai ca n-a inlocuit lemnul cu alte materiale, dar i-a dat intrebuintari noi, incomparabil mai diverse fala de cele pe care le avea inainte.
Betonul marilor constructii moderne se toarna in tipare de lemn, drumurile de fier sînt asezate po traverse de lemn, pe slalpi de lemn sunt intinse firide metalice prin care oamenii comunica unul cu altul la sute si mii de kilometri. Din lemn se fabrica hartia, se fabrica matase si lana artificiala, se fabrica glucoza, lacuri si vopsele, alcool si substante tanante si multe, multe alte produse necesare omului.
Dar padurea nu-l ajuta pe om numai cu lemnul arborilor sai. Padurea apara gospodariile oamenilor impotriva vanturilor si arsitei si face ca pamantul in care oamenii arunca samanta sa le poata da mai multa paine.
In vremuri vechi, padurile acopereau cea mai mare parte din suprafata tarii noastre. Chiar in urma cu 100 de ani mai mult de jumatate era acoperita cu paduri.
Vechile regimuri ne-au lasat insa o mostenire grea. Datorita exploatarii nemiloase a padurilor, acestea s-au imputinat an de an. Munti intregi au fost dezgoliti de podoaba si bogatia arborilor, la fel numeroase coaste de deal, iar la ses cat vezi cu ochiul adesea nu întâlnesti nici urma de padure.
Prietenii au inceput sa ne paraseasca, si lipsa lor se resimte.
Pe coastele dezgolite, apa din ploi cade direct pe sol si isi croieste drum la vale, sapand si ducand cu ea stratul fertil de deasupra, sapand ogase adanci pana ce da de stanca. Neantalnind nici un obstacol in cale-i, apa de pe toate coastele se aduna repede in vale si in puhoaie amenintatoare se indreapta spre rauri. Raurile i-si ies din vad, iau cu ele podurile, taie soselele, inunda sau distrug terasamente de cale ferata, gospodarii de-ale oamenilor sau chiar asezari intregi, impotmolesc culturi agricole. Muntii dezgoliti de padure se transforma in stinci plesuve pe care nici iarba nu mai poate creste.
Incetul cu incetul, unde a disparut padurea, dispare si viata. In muntii care nu retin apa, izvoarele seaca. Apa, care cu putin iuainte a provocat un dezastru, lipseste apoi cu desavarsire. Istoria ne furnizeaza numeroase exemple care demonstreaza ca disparitia padurii duce la pustiirea locurilor respective. "Oamenii care in Mesopotamia, Grecia, Asia Mica si in alte locuri defrisau padurile, pentru a obtine astfel pamant arabil, nici n-au visat ca prin aceasta au pus bazele actualei pustiiri a acestor tari" - spune Friedrich Engels in "Dialectica naturii".
Dupa ce a taiat padurea, omul isi plange prietenul care l-a parasit si, daca nu-l cheama repede inapoi,va trebui sa plece in cautarea lui, in alta parte.
Asa i-si plang astazi prietenul pierdut vrancenii de la Barsesti si Valea Sarii. Batranii isi aduc aminte sau stiu de la parintii lor cum societatile capitaliste au cumparat cu 2 lei pogonul padurile mosnenilor, cum valea Putnei a inceput apoi sa rasune de zgomotul, ferastraielor si topoarelor si cum in scurt timp coastele muntilor au fost dezbracate de pretiosul vesmant. Pamantul de pe coastele dezgolite a fost carat de ape, muntele a ramas stanca goala. Casa omului a fost luata si ea de puhoaie, omul nu a mai avut lemn ca sa-si faca alta, vitele au ramas fara pasune, iar din ogoarele bogate ale vrancenilor au ramas doar petice. Astfel a ajuns omul in sapa de lemn.
Si aceasta se simte intr-adevar in multe locuri...
V-ati gindit vreodata ce inseamna padurea pentru om?
Iata, de exemplu, lemnul. Nu se exagereaza cand se spune ca dupa paine, aer si apa, lemnul ocupa locul cel mai pretios in viata omului.
Din lemn omul si-a facut casa, cu lemn a intretinut focul la caldura caruia si-a preparat hrana si s-a aparat de gerurile iernii, din lemn si-a facut unelte pentru a-si lucra pamantul, si-a facut apoi pod peste apa ca sa poata ajunge mai repede acolo unde avea nevoie. Luntrile pescarilor si corabiile navigatorilor, care au strabatut marile si oceanele, au fost facute de asemenea din lemn.
Acum, ca si in urma cu zeci si sute de mii de ani, lemnul este un element indispensabil in viata omului. Progresul tehnicii din zilele noastre nu numai ca n-a inlocuit lemnul cu alte materiale, dar i-a dat intrebuintari noi, incomparabil mai diverse fala de cele pe care le avea inainte.
Betonul marilor constructii moderne se toarna in tipare de lemn, drumurile de fier sînt asezate po traverse de lemn, pe slalpi de lemn sunt intinse firide metalice prin care oamenii comunica unul cu altul la sute si mii de kilometri. Din lemn se fabrica hartia, se fabrica matase si lana artificiala, se fabrica glucoza, lacuri si vopsele, alcool si substante tanante si multe, multe alte produse necesare omului.
Dar padurea nu-l ajuta pe om numai cu lemnul arborilor sai. Padurea apara gospodariile oamenilor impotriva vanturilor si arsitei si face ca pamantul in care oamenii arunca samanta sa le poata da mai multa paine.
In vremuri vechi, padurile acopereau cea mai mare parte din suprafata tarii noastre. Chiar in urma cu 100 de ani mai mult de jumatate era acoperita cu paduri.
Vechile regimuri ne-au lasat insa o mostenire grea. Datorita exploatarii nemiloase a padurilor, acestea s-au imputinat an de an. Munti intregi au fost dezgoliti de podoaba si bogatia arborilor, la fel numeroase coaste de deal, iar la ses cat vezi cu ochiul adesea nu întâlnesti nici urma de padure.
Prietenii au inceput sa ne paraseasca, si lipsa lor se resimte.
Pe coastele dezgolite, apa din ploi cade direct pe sol si isi croieste drum la vale, sapand si ducand cu ea stratul fertil de deasupra, sapand ogase adanci pana ce da de stanca. Neantalnind nici un obstacol in cale-i, apa de pe toate coastele se aduna repede in vale si in puhoaie amenintatoare se indreapta spre rauri. Raurile i-si ies din vad, iau cu ele podurile, taie soselele, inunda sau distrug terasamente de cale ferata, gospodarii de-ale oamenilor sau chiar asezari intregi, impotmolesc culturi agricole. Muntii dezgoliti de padure se transforma in stinci plesuve pe care nici iarba nu mai poate creste.
Incetul cu incetul, unde a disparut padurea, dispare si viata. In muntii care nu retin apa, izvoarele seaca. Apa, care cu putin iuainte a provocat un dezastru, lipseste apoi cu desavarsire. Istoria ne furnizeaza numeroase exemple care demonstreaza ca disparitia padurii duce la pustiirea locurilor respective. "Oamenii care in Mesopotamia, Grecia, Asia Mica si in alte locuri defrisau padurile, pentru a obtine astfel pamant arabil, nici n-au visat ca prin aceasta au pus bazele actualei pustiiri a acestor tari" - spune Friedrich Engels in "Dialectica naturii".
Dupa ce a taiat padurea, omul isi plange prietenul care l-a parasit si, daca nu-l cheama repede inapoi,va trebui sa plece in cautarea lui, in alta parte.
Asa i-si plang astazi prietenul pierdut vrancenii de la Barsesti si Valea Sarii. Batranii isi aduc aminte sau stiu de la parintii lor cum societatile capitaliste au cumparat cu 2 lei pogonul padurile mosnenilor, cum valea Putnei a inceput apoi sa rasune de zgomotul, ferastraielor si topoarelor si cum in scurt timp coastele muntilor au fost dezbracate de pretiosul vesmant. Pamantul de pe coastele dezgolite a fost carat de ape, muntele a ramas stanca goala. Casa omului a fost luata si ea de puhoaie, omul nu a mai avut lemn ca sa-si faca alta, vitele au ramas fara pasune, iar din ogoarele bogate ale vrancenilor au ramas doar petice. Astfel a ajuns omul in sapa de lemn.
