Răspuns :
Cerul era de un senin nemaiîntâlnit, iar cântul unei păsări măiestre răzbătea până la mine. Mi-am întors privirea și am zărit o poartă veche din lemn, întredeschisă, ce parcă mă invita să pășesc dincolo de ea.
Cu teamă dar și infinită curiozitate am pătruns și, dintr-o dată, mii de nuanțe mi-au invadat mintea. Nu puteam cuprinde cu privirea atâtea culori!
Un clopoțel albastru mă privea galeș printre petale murmurând ceva. Dintr-o dată o mare de flori și-au ridicat petalele și, scuturându-și-le la unison, un minunat cânt începu să se audă din ce în ce mai tare. Atunci am realizat că nu cântul vreunei păsări măiestre îmi mângâia auzul, ci glasul florilor, în cor.
Le-am mângâiat cu privirea și, deodată, de niciunde, apăru un imens fluture de pe ale cărui aripi se prelingeau culorile. Am întins mâna să-l ating și am atins ceva ce semăna cu vârful unei pensule... Atunci am realizat că sunt o adiere de vânt într-un tablou ce surprinsese Grădina Fermecată, iar pe mine mă prinsese pentru veșnicie în ea...
