Şi-aicea, în grădina parfumată,
Ca-ntr-o bibliotecă fermecată,
Descoperi că albina-i sensul florii...
Si tot ea-i sensul viorii
Precum tu însuţi, omule mărite,
Eşti sensul zilelor încărunţite
În minele de sare-ale sudorii...
Ce fruntea iti mangaie linistita norii