Răspuns :
Răspuns:
1. Faringele si urechea medie sunt legate intre ele. Trompa lui Eustachio face legatura intre cele doua. La nivelul peretelui anterior (la urechea medie ma refer) se deschide trompa lui Eustachio, prin care casa timpanului comunica cu nazofaringele. Astfel, o infectie aparuta la nivelul faringelui se poate propaga usor si sa ajunga la urechea medie.
2. Fiindca receptorul auditiv al pestilor s-a adaptat mediului lor de viata, subacvatic.
Organul auditiv este reprezentat numai prin urechea internă (labirintul membranos) formată din utriculă, cu trei canale semicirculare și saculă, cu o formațiune numită lagenă.
Astfel, ei nu cred ca pot sa perceapa sunetele de la suprafata, fiindca in apa sunetul se propaga diferit, sub forma de unde.
,,Toate sunetele sunt provocate de mişcări foarte rapide, în faţă şi în spate, numite vibraţii. Vibraţiile sunt sursa tuturor sunetelor.
Sunetul călătoreşte de la un obiect care le emite, printr-un mediu purtător sau purtător de sunet. Acesta poate fi solid, lichid sau gazos.
Sunetul pleacă de la elementul care emite vibraţiile către urechile noastre cu ajutorul undelor de compresie din aer. Elementul care vibrează împinge mici particule de aer, odată cu sunetul, care trec prin compresie – sau sunt adunate împreună. Pe măsură ce se mişcă înapoi, sunetul lasă un loc în care sunt mai puţine particule. Aerul eliminat crează o expansiune. Undele sonore sunt alcătuite din astfel de compresii şi expansiuni ale aerului.
Sunetul nu călătoreşte la fel şi prin apă, ci de 4 ori mai rapid decât o face prin aer. Sunetul călătoreşte cu 335 m/s. În apa de mare, sunetul parcurge aproape 1.463 de metri într-o secundă.".
M-am documentat si ti-am inserat si ce am gasit pe un site. Dupa cum poti observa, exact cum ziceam si mai sus, mediul de viata difera, sunetele se transmit diferit prin apa, iar corpurile vietuitoarelor sunt facute sa se adapteze la conditiile de mediu, asta implicand si schimbari morfologice si fiziologice.