Răspuns:
Explicație:
Tovarasia buna, la vreme de primejdie se vede... C-asa sunt dragostea si prietenia, de n-au temei, se strica doar cand bate vantul, dar de sunt trainice, pe cat se-nvechesc, pe-atata sunt mai bune!
Se povesteste ca odata mergeau pe un drum, printr-o padure doi calatori. Unul batran - invatatorul celuilalt; celalalt, un flacau in lege. Se tot silea batranul sa-l invete pe cel tanar cum trebuie sa se poarte-n viata, cu cinste, cu dreptate si vrednicie.
Mergand ei asa, aud un mormait. Si iacata vine spre ei un urs naprasnic.
Flacaul cand aude si mai ales cand vede ursul cu labele ridicate, cu colti mari, albi, se inspaimanta.
O ia la fuga si, folosindu-si sprinteneala, se urca intr-un copac.
Batranul - ce sa faca? Nu poate nici fugi, nici sa se catere-n copac.
Lasat de invatacel la indemana fiarei, se arunca la pamant si statu fara suflare.
Vine si ursul flamand, zdrobind in cale padurea, si mormaie amenintator:
- Morrr... Morrr...!
Vede batranul, i! miroase. Crede ca-i mort (ursul nu mananca mortaciuni). Asa ca pleaca mai departe. Trece primejdia. Se da flacaul jos de unde se urcase. Vine la cel batran si-l intreba:
- Ce ti-a soptit ursul la ureche, invatatorule?
- Mi-a spus - raspunde inteleptul - ca unde e pamantul sterp, zadarnic mai arunci samanta aleasa, ca sfatul bun se prinde doar de mintea celui ce-l asculta. Si mi-a mai spus sa nu mai plec vreodata la drum cu oameni dintre aceia care de frica te parasesc la cea dintai primejdie.
Asa a spus batranul, amarat pana peste fire ca are un asemenea invatacel
