Titlul nuvelei arată o lume a cărei ,,gură" clevetitoare nu iartă nicio greșeală,oamenii sunt afectați de gândul că satul ar putea gândi ceva urât sau greșit despre ei.
Personajul principal din fragment este Miron, (numele Miron este este varianta românească a numelui grec Myron. Semnificația este de ulei parfumat; este un nume prezent în rândul martirilor și al sfinților aflați în panteonul creștin), oierul cu un talent deosebit de a cânta la fluier,atrage simpatia flăcăilor și al fetelor.Misterul în care se lasă învăluit nu este dezlegat de nimeni.Apariția lui călare,coborând din înaltul muntelui este asemenea unui Făt-Frumos din basme.
Pentru a-l caracteriza pe Miron,personaj pozitiv,autorul foloseşte atât caracterizarea directă, cât şi cea indirectă.
Caracterizarea directă este făcută direct de narator, precum şi de alte personaje. Ceea ce-l particularizează este farmecul pe care-l exercită voinicul asupra tuturor din jur,în zilele de sărbătoare,când apare în mijlocul oamenilor,cărora le povestește întâmplări sau le cântă doine în care le destăinuie tristeţea, melancolia, focul lăuntric, dorul vieții. Voinic ca un erou din basme,Miron dansează alături de tinerii din sat,iar aceștia îl privesc cu plăcere,motiv pentru autor să-i descrie trăsăturile deosebite:suplu,zvelt,grațios,cu pași hotărâți,dansează asemenea unduirii apelor.Privirea lui misterioasă emoționează fetele ce-l urmăresc.Autorul insistă în descrierea chipului acestui Făt-Frumos ce simbolizează frumusețea absolută și puritatea chipului: pletele aurii încadrau fața albă,ochii albaștri ca seninul cerului îi ascundeau gândurile,gura încredere în forţele proprii şi pot face faţă oricărei întâmplări
Modalităţile de caracterizare indirectă sunt în special prin comportamentul personajului.
Miron este conștient că cei din jur îi ascultă vorbele și de aceea le spune vorbe interesante,îi ascultă fluierul,doar privirea unei fete,Marta,îl transformă,astfel că îi va face pe plac,cântându-i.Ruga Martei era întotdeauna îndeplinită,iar fata știa să-și folosească farmecul. O însoțește pe Marta protector,fără a-i vorbi.Drumul pe care-l parcurg,în tăcere, este al apropierii celor doi:trec o punte,,pârleaz”,apoi aleg ,,o cale”mai scurtă și ajung la o fântână,,cu apa cea bună”-loc al vieții, al cunoașterii,al purității.Tăcerea celor doi este un moment al misterului,întrerupt doar de rugămintea fetei de a-i cânta numai ei dorul de viață,este,poate,mărturisirea pe care o așteaptă.
Limbajul este sobru,concis,curat,clar,reproduce întocmai vorbirea oamenilor simpli.
Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu descrierea. Construcţia epică este bazată pe naraţiunea obiectivă în care comportamentul, sentimentele şi gândurile eroului sunt prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient.(narator obiectiv,impersonal,care povestește la pers.a 3 a,fără a se implica în faptele prezentate
