Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici:
acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondialprăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rusafirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal. Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită din focarele de epidemie și din tranșee. După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.