- Buna seara , domnule Mircea Cartarescu, e o onoare faptul ca am reusit sa va cunosc personal.
- Buna seara .
- Stiu ca sunteti un admirator al regretatului poet Nichita Stanescu, si stiu,de
asemena ca l-ati omagiat printr-o poezie intitulata "Tu, Nichita".
- Interesanta abordare ai prietenul meu tanar ! Ma intrebi pe mine de altii.
- Da,dar nu va-ntreb despre oricine, vorbeam despre Nichita.
- Imi place aplombul tau,dar mai mult decat atat imi place faptul ca ai gusturi in
materie de poezie. E adevarat, l-am cunoscut personal pe Nichita Stanescu si
pot sa-ti marturisesc faptul ca pana in ziua de azi ma simt intimidat de acea
intalnire. Intimidat si binecuvantat.
- Din acest motiv ,cred , ati scris poezia "Tu, Nichita!",o poezie care pare mai degraba o relatare a unui fapt divers, adica nu rima ,nu ritm,nici macar versuri albe.
- Da ,stiam ca asta va fi reactia,dar tanarul meu prieten , simpla intalnire cu Nichita este ea insasi o poezie!
