Secventa pune in antiteza oranduirea traditionala romaneasca-satul cu importul strain, anume orasul. Prin aceasta opozitie, asistam de fapt la o confruntare dintre doua moduri total diferite ale vietuirii.
Prin cel dintai deslusim existenta naturala, rurala, supusa cutumelor patriarhale, vazuta de sateanul "neaos" drept "sanatoasa", urmand strict legile firii; caracterizeaza o Romanie veche, atemporala, ce persista mai ales prin memoria strabunilor inradacinata in originile noastre.
Al doilea mod de viata se dovedeste a fi plin de modernism. Orasul, mai intai lumea targovetilor, mesterilor, a trocului si comertului, isi are omologul sau in cultura romana prin asocierea cu targurile sau, la un nivel superior, cu cetatile si curtile domnesti. Insa in intelesul sau contemporan, orasul devine o lume amestecata, multiculturala, cu nenumarate oportunitati si posibilitati schimbatoare. Este un spatiu reglementat strict de legile scrise, de justitia vazuta ca organizatie. Folclorul isi pierde valoarea.
Dar spiritul cosmopolit nu rezoneaza cu necesitatile romanului simplu, parand mai mult o "excrescenta straina", poate chiar un regres surprinzator.