Casa mea
Casa mea e o poezie, în care locuiesc eu și familia mea cu mare iubire! E frumoasa și aratoasa, toată lumea o adora, o respecta și o saluta. Oamenii suna la sonerie și îi canta o melodie, noi îi transmitem și ea atunci sare de bucurie.
Are ochi pe nume ferestre și strălucește cu oglinzi în care te-arginti. Are țigle roșii în care picuri limpezi și curați se rostogolesc pe acoperiș. Zidurile sunt din lemne, din bradul cel arătos si spectaculos. E casa mea e nora mea, e tatăl meu, e sora mea, e familia mea.
Ma apară ca și un scut de vijelii și de furtini, e mandra de cea ce face. E casa mea!