,,pe muschiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă lângă iedul ei. aceasta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed pe spatele mamei și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. căprioara în linge și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. mama îl privește și în sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stârnit ore de milă pentru ființa fragedă ia dat viață, pe care a hrăni to cu laptele ei dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcat ului venise demult. și cum se uita așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scăpă un muget înăbușit de durere:sublimează cu o linie adjectivele din text și cu două linii substantivele pe care le determină​