Prima și prima dată, să ne axăm pe simbolistica șarpelui. Șarpele, în termeni biblici, constituie entitatea diabolică, rău voitoare și perfidă care ispitește ființa umană și surpă temeiul paradisiac al Edenului. Șarpele stârnește omului setea de adevăr și o îndeamnă pe Eva să muște din mărul cunoașterii Binelui și a Răului. Ca atare, șarpele este deopotrivă izvorul suferinței și al evoluției, întrucât anihilează conjunctura statică a Edenului în favoarea dinamismului unei existențe marcată de patima pentru știință și descoperire.
Așadar, în clipa în care șarpele afirmă că "singur te simți și printre oameni", dă de înțeles că sustragerea omului din pântecele divinității odată cu prăbușirea în păcat are drept consecință, pe de-o parte, înstrăinarea de sine și, pe de altă parte, izolarea, incompatibilitatea afectivă cu mulțimea. Mărturisirea șarpelui orbitează în jurul răutății, al apatiei și al repudierii, el atribuie ființei umane ticăloșia și incapacitatea de a manifesta simțăminte cordiale.
