iarna si noaptea se inteleg?
era o noapte rece de decembrie. parintii mei tocmai ce plecasera la bunica pentru ca era racita si vroiau sa aiba griha de ea, desi tatal meu nu vroia mama era de parere. ca trebuie. plecara si se duse de nu se mai vedeau. era frig de intra pe sub geam cate un sarpe al frigului. si din greseala sau din atentie am auzit vorbinduse. nu erau nimeni altii decat noaptea si iarna.
-vai dar ce frig este! chiar si eu, noaptea, sufar. iarna! iarna! unde te tot duci! ramai pe loc sa vorbim nitel!
-ce sa mai vorbim? simt ca soarele ma alunga din ce in ce mai mult, macar seara cand nu este sa plec! noapte calda va sa vii!
-nu ai auzit? iarna miraculoasa? un de te tot duci frumoas-o?
-ce sa aud decat chemarile tale bruste? ma duc in alta parte unde soarele ma va lasa sa stau. iar tu esti noaptea mea frumoasa!
-si? ce folos daca tu pleci? vreau sa stam mai mult timp impreuna. ce relatie mai avem?
-ne despartim, desi tu frumoasa mea noapte esti fragila si egoismul soarelui te impinge dinnou in regrete!
-nici gand! doar nu sunt degeaba barbatul vazduhului! o sa lupt!
-sa lupti, cu cine? am intrebat fara ca cei doi indragostiti frumusei sa stie ca ii aud!
-vai!!! incredibil o sa ne barfesti peste tot! spuse iarna.
-nu-i adevarat! e prietena mea de mic copil! fiecare eu (noapte) este petrecuta numai cu mine si cu ea, dar de cand sunt cu tine nu prea mai am timp de ea! copila mea vrei sa mai vorbim?
-stati si vorbiti eu va voi asculta toata conversatia si o voi comenta!
noaptea o lua pe fata in cerurul asa curat! trai o noapte de vis!
