In templul poleit cu aur, se afla cea mai frumoasa faptura. O zeita de o frumusete rapitoare, pentru care muritorii de rand si ar da si ultima suflare doar pentru a se putea apropia de ea. Afrodita, isi rezeama palmele de fildes pe fata de un oval fara de cusur si priveste cu splendoare tabloul facut cadou de un imparat putred de bogat care o doreste cu ardoare. Afrodita insa suspina dupa ochii unui alt zeu, care este de neatins.
Din ochii de un verde de smarald ai Afroditei curg lacrimi amare, si inaltandu si privirea spre azurul cerului il vede. Stralucitor precum soarele, zeul de care s a indragostit minunata faptura o priveste de sus, dar cum stie ca nu isi poate consuma iubirea cu Afrodita, zboara spre inalt, lasand o intr un rau de lacrimi.
Afrodita paraseste camera si se indreapta spre gradina, unde o asteapta imparatul care arde de dorinta de a o avea pe Afrodita. Indurerata, accepta suspinand iubirea acestuia. Chipul de zeita i a fost impodobit cu flori de portocal. Faptura diafana si a consumat iubirea cu imparatul, zeul de care era indragostita Afrodita privind din inalt. Cei doi si au spus la revedere pentru totdeauna. Frumusetea Afroditei s a estompat, aceasta devenind o muritoare. Parasindu si templul, l a urmat pe imparat la palatul sau. Din cand in cand, Afrodita priveste spre inaltul cerului, imaginandu si ca se afla langa iubirea sa, intorcandu se inapoi in patul imparatului, stinge lumanarea.