Doar bătrâna lună si stele îi țin companie acum in noaptea cea intunecata si pustie.
Ar cânta un cantecel sa-și alunge singuratatea , dar este prea obosit si înfrigurat.
Vantul sufla cu putere si scoate sunete ciudate.
Îi este atât de frică ! Dacă ar mai fi cu un prieten ar fi tare fericit.
Se gandeste la cat de bine este vara , cand se află printre prieteni , gaze de toate marimile si toate culorile , cand este mangaiat de razele soarelui si el cântă intr-una la chitară si hrană are din abundență. Incurajandu-se ca va trece el cu bine peste iarnă se dădu putin mai incolo sub rădăcina stejarului sa doarmă , cand deodată auzi un glas plapând zicandu-i sa aiba grijă sa nu-l striveasca.
Era un pui de paianjen care se pierduse de mama lui.
Uimit si bucuros in acelasi timp ca nu este singur si mai are un tovaras care sa-i țină companie , își zise că până la urmă tot răul e spre bine.
Cei doi se imprietenii si incepu sa depene din amintirile lor din timpul verii.
Au adormit fericiți amandoi , ca nu sunt singuri si isi vor ține de urât unul altuia.
