Un brad frumos creştea lângă o poieniţă din pădure. El era cunoscut de părinţii mei, de când erau mici ca mine. Era înalt, avea crengi stufoase, cu ace verzi-argintii. Când te uitai la el îţi umplea inima de bucurie. Bradul se mândrea cu mantia sa sclipitoare la soare, bogată cu multe conuri. Când plecam, el parcă ne spune:
- Eu vă aştept, nu mă uitaţi!
