Cine ma poate ajuta??
Sa incerc sa continui acest fragment din "Fântâna dintre plopi"
Când si sfârsi capitanul Neculai istorisirea, asfinti soarele în munti si se întinse umbra peste valea Moldovei si asupra hanului. Focul se stânsese. Noi gospodarii si carausii din tara-de-Sus am ramas tacuti si mâhniti. Numai comisul Ionita mormai ceva si se uita cu fudulie în juru-i. Ancuta cea tânara grai:
- Tot asa îmi povestea si mama, demult, despre întâmplarea asta. Ţiganii ceilalti doi au fugit si s-au mistuit în codru...
- Da, asa-i, asta-i o întâmplare din vremea noastra, întari, tot fudul, comisul Ionita de la Draganesti.
Am îndraznit si eu sa ridic vocea într-un târziu, si-am întrebat:
- Mai este în fiinta fântâna cu cei patru plopi?
- Nu mai este... a raspuns încet mos Leonte, cetitorul de zodii. S-a darâmat ca toate ale lumii...
Cu toate acestea, capitanul de mazâli o vedea. Sta împovarat în locul lui, neclintit si cu capul plecat. Obrazul drept, botit spre ochiul stors, parca era înclestat si pecetluit pe totdeauna într-o durere. Iar ochiul cel viu, mare si neguros, privea tinta în jos în neagra fântâna a trecutului.
Târziu, la înserat, s-a aprins iar focul. si capitanul Isac s-a ridicat din locul lui, a prins pe Ancuta de mâna si-a cerut, pentru sine si pentru soti, vin vechi în oale noua.

Si tot aici sa imi găsit o un cuvânt format prin conversiune...
Va rog!!

Ancuta a adus vinul, iar discutia a continuat langa focul ce parea a se ridica din haul negru al fantanii pe care o vedea numai ochiul cel viu al capitanului.

Din mijlocul flacarilor zburau scantei, vinul bun isi aducea obolul la exaltarea fanteziilor, imbiind la presupuneri despre lucruri ce nu s-au intamplat, poate, niciodata...

Capitanul a inceput sa povesteasca despre o zi in care a crezut cu tarie ca-si va recapata vederea. Vazuse o lumina mare ridicandu-se deasupra zarilor si un cer nefiresc de albastru stralucea in departari. Dar se pare ca fusese doar un vis sau tot un moment de euforie bahica.

Mos Leonte si-a amintit momente strasnice din tineretea lui. Si-a amintit cum a salvat de la inec un copil care nu stia sa inoate dar fugise de acasa la lacul din marginea satului. Apoi, in iarna ce a urmat, acelasi copil, sau, poate altul, dar... oricum... cam semanau intre ei, se aventurase pe acelasi lac... inghetat. Si din nou mos Leonte, nimerit prin preajma, a fost salvatorul, pentru ca gheata s-a spart si copilul era cat pe-aci sa-si piarda firava-i viata in apa prea rece...

Ancuta si-a lasat musterii sa trancaneasca si a plecat la treburile ei.

Profitand de un moment de neatentie din partea celorlalti, m-am retras si eu, naucit de cate s-au spus.

Focul continua sa arda mocnit...