-De ce nu legau rod, bunico?
-Ştiu eu... Dumnezeu ştie.
Era aşa de cald, aşa de bine în poala bunichii... o adiere încetinică îmi răcorea fruntea, norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă ameţeau, închideam ochii.
-Dar ce, ai adormit, flăcăul mamei?
Tresăream.
-A, nu, ştiu unde ai rămas, la-a-a... Zâna Florilor.
Auzisem prin vis...
