Răspuns :
Totul a început acum o lună,atunci eram într-o excursie,scopul acesteia era de a mă relaxa și a uita de griji,dar nici prin cap nu îmi trecea că acolo să îmi întâlnesc idolul în actorie,Mihai Coadă,eram la Mănăstirea Sâmbăta de Sus,acolo am fost împreună cu părinții mei într-o scurtă excursie de 15 zile acolo unde am participat la slujbe religioase dar și multe,multe atracții turistice.Când am intrat în mănăstire totul avea o atmosferă încântătoare,acolo era chiar și un mic parc unde puteai să stai la aer curat și să te relaxezi citind unul din acele numeroase exemplare scrise chiar de părintele Mihai Coadă,în romanul respectiv,acesta ne povestește viața s-a grea,dar care treptat a devenit una mai bună,văzând o cale pe care puțini o putem vedea.Aceea cale este calea spre milostivitatea și post.Mai departe în roman ne descrie cum acesta a fost și actor a jucat în multe comedii dar și seriale de divertisment încă din anul 2002,printre care se numără și celebrul serial ,,La Bloc" unde protagonistul Mihai Coadă îl interpretează pe Nelu Curcă,un taximetrist care trece prin numeroase peripeții alături de tovarășul lui Costel interpretat de Dragoș Moștenescu.După o lungă carieră de actorie Mihai Coadă renunță la aceasta,spunând că ar avea nevoie de o pauză mai lungă.Iar acesta din celebrul actor Mihai Coadă a devenit un modest preot la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.A-și scrie mai mult dar nu prea am timp la dispoziție.Dacă mai vrei informații eventual intră pe Wikipedia și scrie Biografia lui Mihai Coadă sau viața acestuia.Acolo vei găsii detalii amănunțite despre acesta.Cheers!