Ce-i pasa acestei toamne atat de frumoase ca sunt trist? Ce-i pasa ei ca am fost ranit din dragoste? Lacrimile mele ce uda pamantul ii sunt indiferente. E neverosimil. Tocmai ea, care altadata isi plangea suferinta, ar trebui sa ma inteleaga. Nici pasarile nu ma mai asculta, nici norii nu imi mai zambesc, ci trec nepasatori..simt mai pregnant gustul amar al deznadejdii, toata durerea se intensifica, se acumuleaza , imi invadeaza trupul si pune stapanire pe mine. Gandurile imi sunt de o rezonanta atat de joasa, ca le desparte o prapastie de cele inalte. Dar totul o sa ia sfarsit, caci sunt pregatit sa gust din vesnicie si voi lasa clipele sa se renege la nesfarsit. Cand toamna isi va ridica privirea spre mine, totul va fi deja pierdut in amintire.
