Daca incaperea mea este intr-adevar o ilustrare a sinelui meu profund si daca o organizarea din aceasta reprezinta cum gandurile imi sunt asezate in cap, atunci personalitatea mea s-ar descrie ca una dezastroasa, in care nu multi ar gasi ordine.
Aceasta incapere a mea, este usor obscura, acoperita de perdelele mari si separata de privirile altor oameni. Patul este unul banal, dar in care te poti scufunda in toate visele pe care le-ai fi avut vreodata, iar intr-un colt al camerei, este un birou impunator de lemn alb, ce este acoperit cu zeci de foi mazgalite de cerneala albastra. Langa el, se afla o biblioteca ce a fost recitita pana la epuizare si in dreapta sa, tablouri agatate de pereti, a caror pictura poate fi descifrata doar cand raze sfiose de soare pot patrunde pe fereastra.
Nu exista un bec sau un televizor sau orice alta sursa tehnologica, insa pe noptiera de la pat sunt doua lumanari parfumate, iar intr-un alt colt al camerei, o chitara ce ma ajuta sa-mi provoc tot zgomotul necesar pentru a ramane constient. Desigur, mai departe am un sifonier vechi, cu detalii florale in lemn, si o oglinda, ingustata pe usa de la intrare, iar langa aceasta, o planta inalta, aproape pana-n tavan.
Asa s-ar descrie camera fantastica din gandurile mele, si asa s-ar ilustra ea, in personalitatea mea.
