Nominativ:
- subiect: Pădurea are farmec. (cine?, ce?)
- nume predicativ: Brazii devin pădure deasă la maturitate. (după un verb copulativ)
- atribut substantival apoziţional: Ea, pădurea, îmi place. (care?)
Acuzativ:
- compl. direct: Am văzut o pădure. (pe cine? ce?)
- compl. indirect: Mă gândesc (la) pădurea de brad. (cu cine?, cu ce?, de la cine?, de la de?, pentru cine?, pentru ce?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?)
- compl. de agent: Izvorul este ascuns (de) pădure.
- compl. circum. de loc: Mă aflu (în) pădure. (unde?)
- compl. circumstanţial de mod: Scrie subiectul legendei (fără) pădurea misterioasă. (cum?)
- complement circumstanţial de timp: Cu pădurea apăru poezia. (când?)
- complement circumstanţial de cauză: A devenit poet de la pădure. (din ce cauză?)
- complement circumstanţial de scop: A mers în excursie (pentru) pădure. (cu ce scop?)
- atribut substantival prepoziţional: Poveştile (despre) pădure îmi plac. (care?, ce fel de?)
- nume predicativ: Ciupercile sunt (de) pădure.Dativ: (cui?)
- complement indirect: Maria a scris o poezie pădurii.
- nume predicativ: Grădina este (aidoma) pădurii.
Genitiv: (a, ai, al, ale cui?)
- atribut substantival genitival: Murmurul pădurii mă îndeamnă la visare.
- nume predicativ: Copacii sunt ai pădurii.
- subst. în G mai poate îndeplini şi alte funcţii sintactice (ex. CCT: (Din timpul) pădurilor trăiesc legendele; coml. circ. de cauză: (Din cauza) pădurii s-a rătăcit.)
Vocativ nu are funcţie sintactică
