Bunica avea parul nins de vremuri grele. Acea făptură cu ochi mici ma indragea și ma dragalea ca nimeni altcineva. Era frumoasa! O frumusețe aparte pe care eu o iubeam nespus de mult. Cu fata ei senina și tăcută, bunica știa sa ma răsfețe în sensul bun, sa ma îngrijească, sa ma învețe lucruri bune. Cu ochii ei calzi de duioșie ma privea ori de câte ori greșeam, dându-mi cele mai potrivite povete. Asa era bunica mea!
