Eu

nu mă căiesc,

c-
am adunat în suflet şi noroi
-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă
-
ţi va ucide
-
odată visul,

că sufletul mi
-
aşa curat,

cum
gândul tău îl vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi
-
oi zice fără umbră de căinţă:

„Nu ştii, că numa
-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?

Doua motive literare va rog frumos.