Noi avem aripi!
26 Decembrie, ultima persoana ce ma iubea și ținea la mine a decedat! Familia mea a plecat toată ușor ușor... acum casa mare ce acum câțiva ani era plină de fericire a ajuns un muzeu de Tristețe! Nici florile din ghivece nu mai stau înflorite!
M-am dus in camera cu tabloul familiei mele decedate și am căzut in genunchi. Lacrimi pline cu durere au alunecat ușor pe obrazul meu înghețat de Tristețe. Mi-am pus o singura întrebare:
-Ce rol mai am acum? Pentru cine sa mai trăiesc?
Atunci am simțit un miros de gaz ,apoi unul plăcut. Am ridicat capul și toată familia mea stătea in jurul meu. Ei avea aripi! Mama mi-a întins mâna si mi-a zâmbit. Am întins și eu mâna și a apărut o lumina orbitoare!
Îmi apăruseră și mie aripi. Când am observat am țipat:
-Noi avem aripi!
Am zburat pana la porțile raiului unde am fost mai Fericiți ca niciodată!
Noi avem aripi!
